Voluntariat la orice vârstă! Seniorii reprezintă un potențial de resurse care poate fi valorificat în cadrul comunității

Marți 18 octombrie, a.c. la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. La ședință au participat subprefectul Monica Popescu, manageri ai serviciilor publice deconcentrate, instituții publice, reprezentanți ai asociaților de pensionari.

Ordinea de zi a şedinţei a cuprins următoarele puncte: voluntariat la orice vârstă; informare privind activitatea Asociației Pensionarilor ’’Speranța de Alba’’; diverse.

Într-o societate cu populație aflată în proces accentuat de îmbătrânire (in 2012, 15% din populația totală a României era de peste 65 de ani, iar în 2020 va fi de 18,4% – Eurostat 2011), seniorii din România reprezintă un potențial de resurse care poate fi valorificat în cadrul comunității.

În Romania, implicarea populației,de orice vârstă, în activități de voluntariat este scăzută (18,1% – FDSC 2010, 20% – Eurobarometrul 2010), iar implicarea populației vârstnice este și mai redusă, neexistând date pentru acest segment de vârstă.

Guvernul României a elaborat Strategia națională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţiei persoanelor vârstnice 2015–2020. Scopul strategiei este de a reduce îmbătrânirea fizică prematură, şi, acolo unde este posibil de a încuraja populaţia vârstnică să lucreze mai mult timp, de a continua să-şi aducă contribuţia la societate prin activităţi civice şi politice mult timp după pensionare şi să aibă o viaţă independență chiar şi la vârste mai înaintate.

Măsurile prioritare ale Direcției de Sănătate Publică Alba, pentru pregătirea sistemului de sănătate în furnizarea de servicii destinate persoanelor vârstnice, sunt cuprinse în Strategia Județeană de Sănătate:

  • transferarea accentului furnizării serviciilor de sănătate de la secțiile spitalicești către medicina primară și secțiile de ambulatoriu de specialitate;
  • implementarea serviciilor de asistență medicală comunitară (37 comunități cu 56 asistenți medicali comunitari), pentru vârstnicii cu afecțiuni cronice.

Urmare solicitării făcute în ședința anterioară de către prefectul Dănuț-Emil Hălălai  reprezentanților organizațiilor de pensionari din Comitet de a prezenta propuneri și probleme concrete de dezbătut în cadrul ședințelor, inclusiv prezentarea activităților desfășurate, în cadrul ședinței de azi 18 octombrie a.c. si-a expus raportul de activitate Asociația ’’Speranța de Alba’’.

Asociația a fost înființată în anul 2006 cu scopul de a susține și a apăra drepturile pensionarilor, precum și reprezentarea acestora în cadrul instituțiilor, prin propuneri concrete în ceea ce privește elaborări de legi sau hotărâri de guvern care privesc persoanele vârstnice.

” Vrem sa mai fim utili societății, daca nu prin forța noastră fizică pe care nu o prea mai avem, cel puțin prin experiența pe care am acumulat-o în zeci de ani de muncă. Chiar în acest sens pentru a fi utili societății ne dorim să împărtășim din experiența noastră profesională tinerilor care doresc să se califice în anumite profesii. În asociația noastră avem foști medici, ingineri, juriști, tehnicieni, mecanici auto, lăcătuși mecanici, zidari, profesori, sudori sau șoferi cu o experiență de  40-50 de ani care ar putea împărtășii din experiența lor tinerilor care doresc să învețe o profesie. Propunem pentru AJOFM să facă un proiect pilot și  să încerce o oră de predare de către un pensionar la care să participe specialiști și să constate dacă au ce învăța sau nu tinerii ce urmează să se califice într-o anumită meserie. Vă asigurăm că nu va da greș și noi am fi mândrii că suntem utili societății, lucru pe care îl dorim, mai ales pentru a nu fi considerați asistați sociali de către cetățenii activi, care cred că dacă noi nu am exista sau ne-am împuțina, ei ar trăi mai bine.

Totodată, dorim să vă informăm că suntem pe cale de a încheia o alianță a asociațiilor persoanelor vârstnice. În prezent, la nivel de județ am semnat protocolul necesar. Deocamdată suntem 6 organizații componente ale acestei alianțe, urmând să facem alegeri pentru reprezentanții noștii în diferite structuri la nivelul județului pentru a nu fi reprezentați de persoane numite fără a avea în spate responsabilitate față de cei ce i-au ales.” se precizează în raportul asociației ’’Speranța de Alba’’, prezentat de președintele Dinu Nistor.

 

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux