Miercuri, 25 ianuarie a.c., în prezența prefectului Județului Alba, doamna Mihaela Albu și a președintelui Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, s-a desfășurat evaluarea activității desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean ‘ Avram Iancu ‘ Alba în anul 2016.

Activitatea a fost condusă de domnul colonel Marius-Claudiu Giurea, desemnat Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean ‘Avram Iancu’ Alba și a evidențiat rezultatele obținute, greutățile întâmpinate și modul de rezolvare a acestora, conturând totodată și principalele direcții de acțiune pentru anul 2017. Evenimentul a avut loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba, în prezența cadrelor inspectoratului precum și a invitaților din partea altor componente a Sistemului Național de Ordine și Siguranță Publică.

Potrivit documentelor de bilanț, anul 2016 a reprezentat pentru Jandarmeria Alba o perioadă de perfecționare determinată de dinamica accentuată a fenomenelor sociale ce au avut loc în zona de responsabilitate, desfășurarea celor două tururi de alegeri concomitent cu eficientizarea activităților și misiunilor destinate creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și creșterii încrederii acestora în acțiunile efectivelor inspectoratului. Totodată, 2016 a însemnat pentru Jandarmeria Alba și un an al perfecționării organizatorice, în cursul acestui an instituția fiind reorganizată și căpătând o structură mai fiabilă și care realizează o mai bună acoperire a zonei de responsabilitate.

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a reprezentat permanent o prioritate pentru Jandarmeria Alba care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv. Astfel, pe parcursul anului 2016 au fost documentate, organizate și executate aproximativ 11000 misiuni în domeniul asigurării, menținerii și restabilirii ordinii publice, independent sau în cooperare/colaborare cu alte instituții, cu 36 % mai multe față de anul 2015.

Pe linia asigurării ordinii publice, obiectivul principal l-a constituit realizarea climatului de ordine și siguranță pe timpul desfășurării manifestărilor și adunărilor publice organizate în zona de competență precum și prevenirea escaladării unor stări de tensiune și transformarea acestora în acte de violență cu impact în spațiul public.

Pe parcursul anului au fost organizate peste 620 misiuni de asigurare a ordinii publice, cu 30% mai multe față de anul precedent. Din totalul acestor misiuni, 47 % au fost organizate și executate la manifestări culturale, 17 % la manifestări sportive, 37% acțiuni de protecție antiteroristă, 1% la manifestări de protest și 1% la alte manifestări.

Un alt obiectiv important l-a constituit pregătirea structurilor specializate și asigurarea operativității pentru restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate a inspectoratului. Atât la nivelul unității cât și la subunitățile dislocate au funcționat permanent echipe de intervenție care au răspuns operativ solicitărilor cetățenilor, pentru rezolvarea diferitelor probleme pe linia ordinii publice, marea majoritate fiind pentru aplanarea unor scandaluri sau conflicte de mică amploare. Astfel, pe parcursul anului, au fost executate un număr de 1232 acțiuni de intervenție la solicitări ,,112’înregistrându-se o creștere cu 43 % față de anul precedent. Menționăm că în acest an efectivele inspectoratului nu au intervenit pentru restabilirea ordinii publice de mare amploare.

Situația infracțiunilor constatate de către jandarmi pe timpul executării misiunilor proprii, a crescut cu 1% față de anul 2015, mulți dintre autorii acestor fapte de natură penală fiind cunoscuți cu antecedente penale, sens în care procentajul trimiterilor în judecată a fost mai mare cu 2 % față de anul precedent. De asemenea, a crescut cu 15% numărul faptelor contravenționale constatate de echipajele de jandarmerie, fiind aplicate peste 1409 de amenzi sau avertismente.

Invitații prezenți la activitatea de evaluare au evidențiat colaborarea foarte bună cu Jandarmeria Alba pe parcursul anului precedent și au remarcat buna pregătire și disponibilitatea dovedite de jandarmi pe timpul executării misiunilor în comun. În unanimitate au admis că rezultatele notabile obținute anul trecut și faptul că instituția nu s-a confruntat cu evenimente deosebite se datorează profesionalismului personalului. Alături de polițiști și de celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, jandarmii au contribuit la situarea județului Alba printre primele județe la nivel național în ceea ce privește siguranța climatului de ordine și securitate publică.

 

Instituția Prefectului –Județul Alba

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux