Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial

Marcam astăzi trei momente istorice fundamentale, 140 de ani de când România şi-a proclamat independenţa, Ziua Europei şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.

9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent şi unitar. Respect pentru curajul şi determinarea înaintaşilor noştri care, cu gândul la generaţiile viitoare, au contribuit la crearea statului român modern.

Tot astăzi, cinstim sacrificiul eroilor, oameni simpli sau de stat, care au sperat într-o lume nouă, vindecată de patima conflictului, şi au contribuit prin jertfa lor la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut, Al Doilea Război Mondial.

Şi, nu în ultimul rând, sărbătorim astăzi Ziua Europei, cu încredere în viitorul proiectului european şi cu asumarea unui rol constructiv al României în acest proiect. Europa de azi este mult diferită de cea de acum 67 de ani, când se semna Declaraţia Schuman. Trecem astăzi, printr-un amplu proces de dezbatere pe tema viitorului Uniunii, un proces care nu e întotdeauna simplu sau comod. Dar cred că acest dialog trebuie să pornească de la ceea ce şi-au dorit fondatorii Uniunii şi ceea ce-şi doresc și generaţiile actuale, până la urmă: democraţie, securitate şi prosperitate durabile pentru întregul continent.

România se pregăteşte să preia, la începutul anului 2019, preşedinţia Consilului Uniunii Europene. Sunt convins că avem capacitatea ca, şi prin acest prim mandat, ţara noastră, să contribuie decisiv la întărirea şi continuitatea proiectului european.

În cei deja zece ani de când România a devenit membră a Uniunii, după decenii de totalitarism care ne-au izolat de democraţiile europene, românii au făcut paşi importanţi spre transformarea societăţii în beneficiul cetăţenilor.

Cred în ideea de Europă a tuturor, de Românie europeană. Cred într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtăşim. Cred în unitate şi solidaritate. Si mai cred că valorile naţionale sunt protejate şi chiar întărite prin ideea de diversitate propusă de Uniunea Europeană.

La mulţi ani, marii familii europene !

La mulţi ani, dragi cetăţeni europeni, din România şi din toate statele membre !

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux